februarie 6 2025

Asociația de Tineret Kinonia și-a deschis porțile pentru noi voluntari printr-un eveniment cultural dedicat scriitorului oltean Pan Vizirescu

Duminică, 2 februarie 2025, cu ocazia Zilei Internaționale a Tineretului Ortodox, Parohia „Sf. Ioan Gură de Aur și Soborul Tuturor Sfinților Români” din Slatina a fost gazda unui dublu eveniment al Asociației de Tineret Kinonia. Invitat special: biograful lui Pan Vizirescu, dl. Dumitru SÂRGHIE.

După săvârșirea Sfintei Liturghii, 35 de tineri cu vârste cuprinse între 14 și 18 ani au participat la prima parte a întâlnirii: prezentarea Asociației de Tineret Kinonia urmată de prima sesiune de înscriere a noilor voluntari.

După agapă și jocurile de cunoaștere, în cea de-a doua parte a întâlnirii, voluntarii Kinonia au avut bucuria de a-l cunoaște și asculta pe dl. Dumitru SÂRGHIE, jurnalist și scriitor slătinean, biograful „ultimului gândirist” – scriitorul și publicistul Pan VIZIRESCU, evenimentul încadrându-se, astfel, în tematica generoasă a „Anului comemorativ al duhovnicilor şi mărturisitorilor ortodocși români din secolul al XX-lea”.

După o emoționantă evocare a personalității celui care a fost ziaristul, romancierul, poetul, criticul literar, memorialistul şi chiar dramaturgul anticomunist Pan M. VIZIRESCU, s-au prezentat o parte din scrierile sale, poezie, proză și dramaturgie, întâlnirea încheindu-se prin recitarea câtorva poeme în acordurile de chitară ale tinerei Andrea PALTIN.

Iată cum, printr-o primă întâlnire, dl. Dumitru SÂRGHIE a reușit să capteze atenția tuturor celor prezenți și să stârnească interesul tinerilor pentru valorile deopotrivă românești și culturale, aceasta fiind un pas în plus în formarea noilor generații de români vrednici de înaintașii lor.

27 ianuarie 2025. 25 de ani de la adormirea lui Pan (Pantelimon) VIZIRESCU, una din personalitățile puțin știute ale municipiului Slatina.

“N-am scris nici un cuvânt fără să mă întreb unde e Dumnezeu, unde e poporul român.” – Pan Vizirescu (16 august 1903 – 27 ianuarie 2000) – confesiune notată de Ion Lazu.

Pan VIZIRESCU s-a născut în Braneţ, la 16 august 1903, într-o familie de ţărani simpli. Tatăl său, un om cu sete de învăţătură, care a învăţat singur să scrie şi să citească, a avut grijă să-şi trimită copiii la şcoală, patru din cei cinci copii urmând facultăţi şi profesând ca scriitori şi avocaţi. Pan Vizirescu a urmat şcoala primară în satul natal şi la Slatina, iar studiile secundare la Craiova. A absolvit Literele, iar în 1938 a obţinut doctoratul în Litere şi Filosofie cu menţiunea „magna cum laude“. N-a terminat, în schimb, cea de-a doua facultate, Dreptul. A fost profesor la Liceul Militar din Cernăuţi, după care i-a urmat lui George Călinescu la catedră, la Liceul Comercial „Carol I“ din Bucureşti. Sub ministrul Nichifor Crainic, a ocupat funcţia de şef de cabinet la Ministerul Propagandei, iar din 1940 şi până la condamnare, a fost director adjunct la radiojurnal în cadrul Societăţii Române de Radiodifuziune. În literatură a debutat ca poet, în 1921, în „Universul literar“, publicând, din 1929, şi în „Bilete de papagal“ al lui Tudor Arghezi. Din 1931 a început colaborarea la revista „Gândirea“ a lui Nichifor Crainic, reluând apariţia acesteia după 1989. Pan M. Vizirescu a fost ultimul reprezentant al „Gândirii“ lui Nichifor Crainic şi al curentului gândirist tradiţional ortodox, şi cel care a pus bazele noii serii „Gândirea“ după 1989, când şi-a continuat opera de culturalizare a tinerilor generaţii, în sânul bisericii naţionale şi a neamului românesc.

Pan M. Vizirescu, ultimul exponent al curentului gândirist tradiţionalist ortodox, a petrecut 23 de ani într-un „exil de taină“ în casa părintească din Slatina, după ce a reuşit să fugă de comunişti. Fusese condamnat la muncă silnică pe viaţă în urma judecării, în 1945, de către Tribunalul Poporului, a lotului de 14 jurnalişti din care făcea parte.

Casa din Slatina în care s-a refugiat scriitorul – din strada George Poboran nr. 8 – nu mai aparţine familiei sale, a fost vândută de tatăl Simonei Pintea, însă acolo există o placă memorială. Placa a fost iniţial îndepărtată de noii proprietari, însă repusă după intervenţiile familiei.

Despre ziua în care a fost descoperit de securişti, copiii de atunci şi-au amintit cu emoţie toată viaţa. Îl pârâse paznicul de la MAT, fabrica de lângă noi, care-şi închipuia că dacă îl divulgă, va fi arestată toată familia şi-i rămâne lui acea casă. Era în 1967, trecuseră trei ani de când Pan M. Vizirescu fusese, teoretic, absolvit de vină printr-un decret. „Doar că părinţilor mei le era teamă să nu fie, de fapt, o capcană, aşa că nu l-au lăsat să iasă din casă. În ziua în care au venit securiştii la noi, l-au găsit în curte, iar el le-a spus că vine, dar ei să-şi cheme şeful şi să-l lase să-şi spună rugăciunea. Şi-a spus rugăciunea, după care le-a spus: «Acum Dumnezeu e în mine, merg cu voi!», trecând prin cordonul de securişti, care aveau inclusiv câini. Şi s-a dus cu ei la sediu.“ Şeful Securităţii i-a spus că e liber de trei ani, dar că-l duc să-i pună nişte întrebări. „L-au ţinut vreo două ore, dar la întoarcere, deşi clădirea Securităţii era la numai 30-40 de metri de casă, n-a mai ştiut să se întoarcă, l-a adus tata.

În 1995, Curtea Supremă de Justiţie a rejudecat procesul celor 14 şi a decis achitarea lor în parte. Pan Vizirescu era ultimul rămas în viaţă. (sursa: https://www.marturisitorii.ro/2017/01/30/extraordinara-viata-a-lui-pan-vizirescu-ascuns-23-de-ani-intr-un-pod-dupa-ce-a-fost-condamnat-in-lotul-ziaristilor-nationalisti-17-ani-de-la-plecarea-la-domnul-a-ultimului-gandirist/)