Întâlnirea Tinerilor Ortodocși din Banatul de Munte – Reșița (29 aug. – 01 sept. 2024)
Departamentul de Activități cu tinerii al Episcopiei Slatinei și Romanaților împreună cu Asociația de Tineret Kinonia au fost prezente în perioada 29 august – 01 septembrie 2024 la „Întâlnirea Tinerilor Ortodocși din Banatul de Munte”, printr-o delegație de 15 tineri însoțiți de Pr. Cons. Sandu Constantin Nicolae și Pr. Insp. Tița Alexandru Nicolae.
500 de tineri din țară și de peste hotare au înfrumusețat municipiul Reșița prin bucuria de a fi, din nou, împreună, sub tutela Episcopiei Caransebeșului și a Asociației Tinerilor Ortodocși Români din Banatul de Munte.
Organizarea bine realizată a permis ca cei 500 de tineri să participe în siguranță la activitățile desfășurate în municipiul Reșița, aceștia bucurându-se de un program constructiv care a cuprins, pe lângă rugăciunile organizate dimineața și seara, activități de cunoaștere și socializare, procesiune, concert, conferință, ateliere meșteșugărești, foc de tabără și muzică folk.
Invitatul special din anul acesta a fost Preasfințitul Părinte Veniamin al Basarabiei de Sud, care a vorbit tinerilor despre cât de important este ca ei să trăiască în lumină, fiind făclii vii printre semenii lor.
De asemenea, Preasfințitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului, a vorbit despre importananța monahismului, despre nevoia de monahi tineri în Biserica Ortodoxă Română, îndemnând tinerii prezenți să ia în considerare și acest mod de viețuire.
Aflat la a treia ediție, ITO Banatul de Munte a reușit și anul acesta să aducă împreună, în jurul bisericii, tineri iubitori de frumos, oferindu-le iarăși ocazia de a trăi emoția fluturării drapelului național, bucuria paradelor tinereții, dar și puterea unității în cuget și în simțiri, strigând alături de frații lor români din țară și de peste hotare: Hristos în mijlocul nostru!, ca tot ei să răspundă: Este și va fi!